În sfârșit ți-ai cumpărat propriul imobil. Ești în culmea fericirii și abia aștepți să-ți amenajezi cuibul după bunul plac. Felicitări! Sperăm să ai parte de ”acasă” indiferent ce locuință ți-ai cumpărat!

Brusc ai parte de sfaturi referitoare la ce și cum să faci în noua casă? Ai tăi sunt foarte fermi și-ți interzic să iei cu tine vechea mătură iar tu te simți de parcă ai iar 10 ani?

Chiar dacă crezi sau nu în superstiții, credem că e bine să le cunoști.

Superstițiile și obiceiurile fac parte din viața oamenilor de pretutindeni și diferă în funcție de cultură și popor. Acestea sunt bune pentru moral, ne dau încredere în viitor când le respectăm și ne colorează zilele. Mutatul în casă nouă nu este scutit de obiceiuri și superstiții gata de respectat. Te invităm să le descoperi pe cele mai importante în următoarele rânduri:

  • 1. Mătura

    Mătura veche nu are ce căuta în casa nouă. Ți-o va zice mama ta și ți-o zicem și noi. Se crede că mătura a adunat de-a lungul timpului energiile negative din vechea casă. Nu o lua cu tine în casa nouă dacă nu vrei să ai parte acele energii negative. Mai mult, mătura simbolizează curățenia și ordinea dar o mătură veche în casă nouă aduce cu sine dezordine și mizerie. Așadar, cu un minim de efort, cumpără o mătură nouă.

  • 2. Gunoiul

    Gunoiul dintr-o casă trebuie tratat cu maximă responsabilitate, mai ales cel dintr-o casă nouă. Desigur, reciclarea și colectarea selectivă a deșeurilor nu reprezintă superstiții, ci obiceiuri sănătoase pe care te îndemnăm să le adopți. În schimb, nu mătura gunoiul peste prag deoarece atragi certurile. Nu duce gunoiul după apusul soarelui deoarece îți arunci sporul casei o dată cu el și nu-l duce nici în zilele de luni pentru că vei avea o săptămână cheltuitoare și păguboasă.

  • 3. Alimente

    În casa nouă nu comanda o pizza din prima. Ai grija ca întâi să ai următoarele alimente: pâine, grâu sau orez și sare. Acestea simbolizează belșugul, roadele pământului și puterea de regenerare în fiecare an. Se spune că la petrecerea de casă nouă poți servi guacamole home made sau alte bunătăți pregătite doar dacă ți-ai întâmpinat oaspeții cu pâine și sare. Oare cine mai practică asta?

    Ai putea face un pic ceremonial vintage, amuzant și haios. Sarea este foarte importantă într-o casă simbolizând belșugul casei, așadar nu se împrumută, nu se aruncă și nu trebuie să apuce să se termine niciodată.

  • 4. Zilele săptămânii

    Ideal ar fi să te muți lunea. Marți te muți pe riscul tău deoarece nu este recomandat și dacă nu este complet terminată casa, se spune că nici nu o vei termina vreodată. Dar noi n-am fi chiar așa radicali. Mare grijă și la vreme pentru că nu e bine să te muți pe ploaie. De asemenea, mutatul într-o zi de sâmbătă este ca cel dintr-o zi de marți, diferența fiind că dacă te muți sâmbăta nu vei termina niciodată de aranjat lucrurile în casă și nu casa în sine.

    De te muți miercurea vei avea spor iar mutatul într-o zi de joi te va face să te întorci mereu vesel(ă) acasă. Duminica este bine să te muți dar doar dacă o faci până la mijlocul zilei. Despre vineri nu am găsit informații, probabil pentru că vinerea este pentru distracții și nimeni niciodată nu a avut chef de mutat într-o zi de vineri. Dacă totuși ești în situația de a te muta Vinerea, îți ținem pumnii, să fie cu noroc!

  • 5. Obiecte

    La petrecerea de casă nouă nu se oferă cuțite. Cuțitele sunt responsabile de certuri și discordie într-o casă nouă. Dacă vecinul îți urează bun venit cu bormașina sâmbăta la 7 dimineața, nu te lăsa mai prejos. Cuiele bătute într-o grindă a casei te feresc de rele, îți protejează casa și-i demonstrează vecinului că și tu eși mare gospodar. Se crede că o clanță stricată la ușă aduce ghinion și pagube așa că înlocuiește-o imediat ce observi deteriorarea ei. Farfuriile, cănile, paharele sparte sau ciobite de transportul la noua casă trebuie aruncate imediat pentru a nu atrage ghinioane.

Crezi că astea sunt toate superstițiile și obiceiurile de casă nouă? Am mai descoperit 5 pentru tine:

Nu fluiera în casă, fluieri a pagubă și chemi ghinionul. Îți recomandăm să fluieri pe balcon, poate chiar îți va remarca cineva abilitatea.

Nu lăsa cuțitul cu lama în sus pentru că vei avea ceartă în casă. O superstiție destul de logică din moment ce sunt șanse de accidentare în caz că mai împarți casa cu cineva.

Nu împrumuta obiecte de la vecini din prima zi de casă nouă pentru că nu vei mai avea noroc în casă. Ai mare grijă la această superstiție mai ales dacă lucrezi de acasă, ghinionul în casă nu e ceva ce-ți poți permite.

Nu aduce sapa în casă. Nu știm ce motiv ai avea să aduci o sapă în casă dar nu o face pentru că vei avea numai necazuri (probabil explicând jumătății tale de ce ai adus o sapă în casă).

Ai o casă cu două intrări? Ești norocos(ă)! Nu-ți pierde norocul intrând pentru prima dată în casă pe ușa din spate. Ai grijă să intri pentru prima dată în casă folosind ușa principală și tot pe ușa principală să ieși pentru prima dată din casă.

În orice ai crede și oricâte superstiții și obiceiuri ai respecta sau nu, o casă nouă este un nou început plin de oportunități. Noi credem în noroc în viața personală dar în viața profesională ne bazăm pe experiență și dedicare.

Dacă ești în căutarea unei locuințe, contactează-ne și unul dintre agenții noștri imobiliari te va ajuta să-ți găsești casa potrivită chiar dacă ai spart o oglindă și încă nu ai scăpat de cei 7 ani de ghinion.

Pentru toți cei care s-au mutat în casă nouă și au omis vreo superstiție, nu uitați că norocul și-l mai face omul și cu mâna lui. Să vă bucurați de sentimentul de acasă!

Surse de inspirație:

https://www.casa-gradina.ro/superstitii-de-casa-noua/

https://incasanoua.ro/superstitii-cand-te-muti-in-casa-noua/