Una dintre dilemele cele mai des întâlnite în rândul celor care își caută o locuință e poziționarea. Să aleg centrul sau să optez pentru un cartier?

Ei bine, în rândurile de mai jos încercăm să-ți oferim un ghidaj care sperăm să te ajute să iei decizia cea mai bună pentru tine.

Să stai în centru poate fi un lucru minunat pentru tine sau, din contră, poate să fie un infern. Contează foarte mult stilul tău de viață, nevoile tale, așteptările pe care le ai, obiceiurile tale și ale familiei.

La ce să fii atent înainte să iei o decizie

Înainte să iei o decizie, e bine să pui pe hârtie nevoile celor care vor locui în noua casă sau noul apartament.

  • -Ai copil mic și ți-ai dori să ieșiți în apropiere în parcuri și locuri de joacă mai puțin populate?
  • -i mașină și locul de parcare e vital pentru tine, la orice oră din zi sau din noapte?
  • -Lucrezi de acasă și ai vrea să poți ieși pe jos la plimbare în natură?
  • -Cauți liniște și relaxare sau viață intensă și vibrantă?
  • -Vrei să ajungi ușor acasă, la serviciu sau la școală/grădiniță fără să ai nevoie de mașină?
  • -Vrei să fii mereu aproape de Teatru, Operă, muzee și să faci o plimbare pe strada Eroilor înainte de culcare, fără să mai iei mașina sau autobuzul?

Toate aceste întrebări te pot ajuta să iei o decizie potrivită, pentru voi, cei care veți locui în noul cămin.

Traiul în centrul orașului

Dacă locuiești în centru, cel mai probabil vei avea la dispoziție magazine, restaurante, școli bune, dar s-ar putea să nu fie așa de ofertantă zona din punctul de vedere al locurilor de joacă pentru copii ori poate locurile de parcare vor fi mai puține (sunt și excepții, desigur).

În plus, aproape sigur vei avea nevoie de un buget mai mare pentru achiziție sau închiriere în centru decât într-un cartier. Partea bună e că un apartament sau o casă în centru sunt mai ușor de închiriat sau de vândut și îți oferă acces la multe instituții, muzee, activități și evenimente, aflate la o aruncătură de băț. Aglomerația și zgomotul ar putea fi dezavantaje, dar numai dacă tu cauți liniște și un loc mai puțin populat.

Mulți dintre clienții care vin la noi ne spun că și-ar dori să stea în centru, dar să aibă liniște, spații verzi și locuri de parcare. Nu sunt imposibil de găsit, dar, într-adevăr, nu se găsesc chiar la fiecare colț de stradă astfel de opțiuni.

Traiul în cartier

Cartierele au fost gândite tocmai ca spații în care oamenii să locuiască, să se retragă după o zi la serviciu. Așadar, majoritatea cartierelor sunt pline de blocuri, case, spații de joacă, dar cu mai puține opțiuni de entertainment.

În cartiere găsești de regulă mai multe case și apartamente de vânzare decât în centru. Prețul e de obicei mai mic decât în zona centrală, iar gălăgia și aglomerația s-ar putea să fie mai reduse (o vizită acolo te va ajuta să-ți dai seama).

Există cartiere aglomerate, cartiere mai aerisite, unele sunt mai aproape de centru, altele foarte noi și cu străzi încă neasfaltate, unele aproape la ieșire sau chiar spre periferie. Partea bună e că ai de unde alege. Partea proastă e că nu e mereu ușor să te hotărăști care e zona potrivită pentru tine.

Dacă alegi un cartier, s-ar putea să ai nevoie de mașină, autobuz sau tramvai ca să mergi la serviciu. Instituțiile, muzeele, activitățile nu vor mai fi la o aruncătură de băț; dar ai alte avantaje: probabil că e un loc mai liniștit, ai mai multă intimitate, locuri de parcare și de joacă. Desigur, sunt și excepții, tocmai de aceea e important să vizitezi zona înainte să cumperi un apartament sau o casă, măcar de 2-3 ori, în diverse momente ale zilei. Ajută și să vorbești cu câțiva riverani, să le afli părerea despre zonă.

Pont: Mulți clienți care sunt în cumpănă aleg variante de locuințe în zona semi-centrală, unde au un preț mai mic decât în centru, dar avantajele proximității spațiale de centru.

Cum să faci portretul robot pentru locuința ta

Noi îți propunem ca înainte să te hotărăști UNDE vrei să te muți, să te gândești CE EXPERIENȚE ai vrea și ce experiențe NU ai vrea în acea zonă.

Trece pe listă nevoile tale și ale familiei. Fă o listă cu ele, iar apoi îți va fi mult mai ușor să alegi opțiunea cea mai potrivită, care bifează cele mai multe puncte importante pentru tine.

acă nu ai făcut lista sau pur și simplu nu îți cunoști încă nevoile, nu-ți face griji. Un consultant imobiliar profesionist îți va adresa acele întrebări vitale care te ajută să te ghidezi, să-ți dai singur răspunsurile și să iei decizia cea mai potrivită pentru tine și familia ta. Pe baza răspunsurilor de la tine, va întocmi portretul robot al locuinței ideale, iar apoi consultantul va veni la tine cu acele opțiuni care se potrivesc ca o mănușă pentru nevoile tale. Pare simplu, nu-i așa?

Dacă vrei să fii pe mâini bune, lasă-ne un mesaj sau sună-ne și te consiliem cu drag.